organitele

Organitele sunt structuri intracelulare din celulele eucariote care îndeplinesc funcții specifice, separate prin membrană de citoplasmă. Ele asigură compartimentarea proceselor biochimice, controlul fluxurilor metabolice și eficiența reacțiilor celulare. În schimb, celulele prokaryote au puține structuri lipsite de membrană sau cu funcții similare, iar majoritatea activităților are loc în citosol.

Cele mai cunoscute organite membranare includ nucleul, mitocondriile, cloroplastele (la plante și alge), reticulul endoplasmatic, aparatul Golgi, lizozomii, peroxisomii și vacuolele. Nucleul conține materialul genetic al celulei și este înconjurat de o înveliș nuclear; nucleolul contribuie la sinteza ribozomală. Mitocondriile sunt centralele energetice, producând ATP și având ADN circular propriu. Cloroplastele efectuează fotosinteza și conțin plastide; ele pot avea ADN propriu și sisteme de tilacoide.

Reticulul endoplasmatic (rugos pentru sinteza proteinelor cu ribozomi atașați și neted pentru sinteza lipidelor) este implicat în formarea și transportul proteinelor și lipidelor. Aparatul Golgi modifică, sortează și ambalează proteinele pentru secreție sau utilizare în interiorul celulei. Lizozomii și peroxisomii descompun materiale și detoxifică celula, în timp ce vacuolele depozitează substanțe și mențin tonusul celular, majoritar în plante.

Ribozomii, non-membranari, sunt locul sintezei proteinelor. Citoscheletul asigură scheletul celular și mișcarea organitelor; în unele celule, centrosomul coordonează organizarea microtubulilor. Organitele pot varia în funcție de tipul celular, reflectând diversitatea funcțională a vieții eucariote.