telefoniei

Telefonia, sau tehnologia telecomunicațiilor vocale, se referă la transmiterea de voce, mesaje și date prin rețele de telecomunicații. În sens larg, cuprinde rețele fixe, mobile și soluții de voce peste IP (VoIP), precum și servicii multimedia asociate.

Originile se află în secolul al XIX-lea odată cu inventarea telefonului de către Alexander Graham Bell și cu dezvoltarea centralelor de comutare. În deceniile următoare, rețelele au trecut de la analog la digital, permițând comutarea mai eficientă, extinderea numărării și a conectivității internaționale, și creșterea calității serviciilor. Apariția telefoanelor mobile în a doua jumătate a secolului XX a dezvoltat sistemele celulare și acoperirea din ce în ce mai largă.

Elementele centrale ale telefoniei moderne includ rețeaua publică de telefonie comutată (PSTN), semnalizarea interoperabilă, planurile de numerotare (de exemplu E.164) și conectivitatea între operatori. Odată cu digitalizarea, tehnologiile mobile (2G, 3G, 4G) au permis atât voce, cât și date, iar viitoarele generații (5G) promit viteze mai mari și latențe reduse.

Telefonia contemporană utilizează, de asemenea, voce peste IP (VoIP), care transmite vocea ca pachete de date prin rețele de tip IP; această tehnologie favorizează integrarea cu servicii de internet, soluții corporative de comunicare și platforme bazate pe cloud.

Impactul economic și social este semnificativ: a facilitat comunicarea rapidă, serviciile de urgență, afacerile, educația și relațiile personale. Organismele de standardizare și reglementare (ITU-T, autoritățile naționale) stabilesc interoperabilitatea, calitatea serviciilor, gestionarea spectrului și numerotarea.