tacticitatea

Tacticitatea este proprietatea unui polimer de a prezenta un aranjament stereochimic regulat al unităților monomere pe lanțul polimeric. În lingvistica chimiei polymerilor, tacticitatea este descrisă prin trei tipuri principale: isotactic, syndiotactic și atactic. În isotactic, toți substituenții de pe monomere se află pe aceeași parte a lanțului, în syndiotactic aceștia alternating pe fiecare segment, iar în atactic distribuția este aleatoare, fără regularitate stereochimică.

Impactul tacticității asupra proprietăților fizice este semnificativ. În general, isotactic și syndiotactic formează zone cristaline mai coerente, ceea ce duce la densitate mai mare, temperaturi de topire mai ridicate și rigiditate sporită, comparativ cu variantele atactice, care tind să fie amorfe, mai moi și cu o cristalinitate redusă. Acest lucru se vede clar în cazul polipropilenei: isotactică și sindiotactică pot prezenta comportări cristaline distincte, oferind aplicații variate în ambalaje, fire și materiale cu proprietăți mecanice bune; polipropilena atactică este în general transparentă, flexibilă, dar cu proprietăți termice mai slabe.

Determinarea tacticității se face prin tehnici analitice precum spectroscopie nucleară de rezonanță magnetică 13C, care identifică distribuția tetradă a unităților monomere, precum și difracția de raze X și calorimetria diferențială de scanare (DSC) pentru a evalua cristalinitatea și punctul de topire. Sinteza tacticității este influențată de tipul de catalyst și de condițiile de polimerizare, iar controlul acestei proprietăți este central în industriei polymerilor pentru a obține combinațiile dorite de procesabilitate și performanță.