osmolalitate

Osmoalitatea, sau osmolalitatea, este o măsură a concentrației soluției exprimată ca osmoli pe kilogram de apă (mOsm/kg). În fiziologie, reprezintă suma osmolilor aflați în lichidele corporale, reflectând concentrația totală de solute; este utilizată pentru a evalua hidratarea și echilibrul hidric al organismului, în special în sânge și urină.

Diferența între osmolalitate și osmolaritate este că osmolalitatea măsoară osmoli per kilogram de solvent, în timp ce osmolaritatea folosește volumul soluției (litri). În practică clinico-biologică, osmolalitatea este adesea principalul parametru utilizat, deoarece este mai puțin influențată de variațiile de temperatură sau densitate.

Calcul și măsurare: osmolalitatea serică se poate estima aproximativ cu formula: 2 × Na+ (mEq/L) + Glucoză (mg/dL)/18 + BUN (mg/dL)/2,8, iar în prezența consumului de alcool se poate adăuga aportul aferent. Măsurarea directă se efectuează prin osmometrie, de obicei prin depresia punctului de înghețare (osmo­metru); alte metode includ osmetria în vapori.

Utilizări clinice: osmolalitatea ajută la evaluarea stării hidrice, la diferențierea tipurilor de hiponatremie (hipernatremică, isotonică etc.) și la calcularea osmolar gap, diferența dintre osmolalitatea măsurată și cea calculată. Osmolar gap normal este în jur de 10 ± 2 mOsm/kg; valori crescute sugerează prezența solutelor nefamiliare (etanol, methanol, etilen glicol).

Valori de referință: osmolalitatea serică normală este aproximativ 275–295 mOsm/kg; osmolalitatea urinei variază amplu (aprox. 50–1200 mOsm/kg) în funcție de hidratare și funcția renală.