punctului

Punctului este forma morfologică a cuvântului punct în cazul genitiv-dativ singular în limba română. Se utilizează în construcții posesive sau cu funcție de complement indirect și apare frecvent în contexte matematice, geometrice și lingvistice.

Morfologie: cuvântul de bază este punct, de gen masculin. Nominativul singular este punctul. Forma de genitiv-dativ singular este punctului. Nominativul/Acuzativul plural este puncte, iar genitiv-dativul plural este punctelor. Deosebirea dintre punctul (cu articolul definit) și punctului este de caz: punctul este forma articulată la nominativ, în timp ce punctului apare în genitiv sau în dativ.

Etymologie: punct provine din latina punctus, cu sensul de „mică lovire, spilc, punct”. În română, cuvântul punct este folosit atât în sens matematic (punct pe o linie), cât și în sensul general de „mărime mică, nota, semn”.

Utilizare: punctului apare în fraze în care se indică capacitatea de posesie sau obiect indirect, precum și în termeni tehnici. Exemple: „Poziția punctului pe diagramă este crucială.” „Coordonatele punctului (x, y) determină locația sa pe plan.” În expresii ca „punctului de întâlnire” apare utilizarea genitiv-dativ singular pentru a marca apartenența sau relația între elemente.

Note: forma punctului este frecvent întâlnită în scrierea tehnică și academică românească, iar utilizarea corectă a cazului poate clarifica relațiile între obiecte în enunțuri despre geometrie, grafice sau lingvistică. Vezi și: punct, puncte, gramatica limbii române.