corticosteroizii

Corticosteroizii sunt o clasă de hormoni steroizi produși în mod natural de cortexul suprarenal, utilizati pe scară largă în medicină ca agenți antiinflamatori și imunodepresori. Se împart în două categorii principale: glucocorticoizii, care reglează metabolismul, răspunsul inflamator și glicemia; și mineralocorticoizii, care controlează echilibrul hidro-electrolitic prin acțiunea asupra rinichilor. Cel mai cunoscut glucocorticoid natural este cortizolul; în practică medicală se folosesc forme precum prednisone/prednisolone, methylprednisolone, dexamethasone și hydrocortisone; ca mineralocorticoid se administrează fludrocortisonă. În plus, există esterii și derivați cu utilizări locale, cum ar fi budesonide sau fluticasone.

Mecanismul de acțiune include legarea de receptorul glucocorticoid și, în cazul mineralocorticoizilor, de receptorul aferent, urmate de reglarea expresiei genice. Glucocorticoizii inhibă producerea și acțiunea mediatorilor proinflamatori, suprimă activitatea NF-kB și limfocitele, și reduc recrutarea celulelor imunocompetente. Mineralocorticoizii stimulează reabsorbția de sodiu și excreția de potasiu în rinichi, influențând volumul sanguin și tensiunea arterială.

Utilizări clinice majore includ tratamentul afecțiunilor inflamatorii și autoimune (artrita, astm, dermatite, boala Crohn, lupus), reacțiile alergice severe, exacerbările respiratorii, terapii de substituție în insuficiența cortico-suprarenală și managementul transplanturilor. Forma de administrare este aleasă în funcție de țintă: sistemică (oral sau intravenos), inhalatorie, topică, oculară sau digestivă.

Riscurile includ supresia axei HPA, osteoporoză, diabet, hipertensiune, creștere în greutate, cataractă, glaucom, infecții și tulburări psihice; oprirea bruscă poate provoca insuficiență adrenocorticală. În sarcină se preferă doze minime necesare, iar vaccinurile vii pot fi contraindicate în timpul terapiei sistemice.