citokinelor

Citokinelor, cunoscute si ca citokine, sunt proteine mici secretate de celule ale sistemului imunitar si de alte tipuri de celule, care facilitează comunicarea celulară în timpul răspunsurilor imune și inflamatorii. Ele acționează ca mesageri chimici eliberați de o celulă și care se leagă de receptori specifici pe celulele țintă, reglând activitatea celulară, diferențierea, proliferarea, recrutarea și răspunsul imun.

Clasificarea citokinelor este amplă: interleucinele, interferonii, chemokinele, factorul de necroză tumorală (TNF) și factorii de creștere. Citokinele pot fi proinflamatorii sau antiinflamatorii și operează în rețele de semnalizare reale, cu efecte variabile în funcție de context, tip de țintă și stadiul răspunsului imunitar. Datorită pleiotropiei lor, un singur citokin poate avea multiple efecte în diferite ținte.

Sursele includ celule ale sistemului imunitar, cum ar fi macrofagele, celulele T și B, dendriticele și limfocitele NK, precum și celule non-imune, cum ar fi fibroblastele sau celulele endoteliale. Receptorii pentru citokine se găsesc pe multe tipuri de celule, iar semnalizarea este adesea mediată de cai precum JAK-STAT, MAPK sau PI3K-Akt, conducând la răspunsuri precum activarea celulară, secretia de alte citokine sau mobilizarea leucocitelor.

Rolurile lor fiziologice includ reglarea răspunsului inflamator, hematopoieza și repararea tisulară. Dereglările pot duce la boli inflamatorii, sindroame de tip „cytokină” și hiperactivare inflamatorie în infecții. În terapie, citokinele sau semnalizarea lor pot fi ținte pentru tratament, prin anticorpi monoclonali sau inhibitori ai receptorilor (de ex., anti-TNF, inhibitori ai IL-6R sau IL-1R). Măsurarea nivelelor de citokine se realizează prin teste precum ELISA sau paneluri multiplex, fiind utile în evaluarea situațiilor clinice.