bunurilor

Bunurile, în dreptul român, reprezintă obiecte sau drepturi care pot genera beneficii economice și pot fi deținute, utilizate sau transferate de către persoane fizice sau juridice. Conceptul acoperă bunuri materiale și bunuri incorporele, cum ar fi creanțele, drepturile de proprietate intelectuală sau alte drepturi patrimoniale.

În economie și drept, bunurile sunt resurse care pot fi utilizate pentru producție, consum sau schimb. Se clasifică în principal ca bunuri mobile și bunuri imobile; ca bunuri corporale (materiale) sau incorpore (drepturi, creanțe). De asemenea, se poate distinge între bunuri consumabile și neconsumabile, precum și între bunuri fungibile și nefungibile.

Dreptul real principal asupra bunurilor este proprietatea. Posedația reprezintă exercițiul de fapt asupra unui bun, în timp ce proprietatea conferă dreptul de dispoziție. Alături de proprietate există alte drepturi reale, cum ar fi uzufructul, superficie și servituțile. Transferul bunurilor se realizează prin acte juridice (vânzare-cumpărare, donație, schimb) sau prin succesiune.

Bunurile pot fi publice sau private. Bunurile publice aparțin statului sau instituțiilor publice și au un regim de folosință și reglementare diferit, în interes public. Bunurile private aparțin persoanelor fizice sau juridice private și pot fi supuse limitărilor, ipotecii, sechestrului sau altor garanții.

Reglementarea bunurilor este în principal în Codul civil al României, precum și în legi speciale privind regimul de proprietate, patrimii, infrastructuri și resursele publice.