Operaionalizarea

Operativizarea (sau operaționalizarea) reprezintă procesul prin care un construct teoretic este transformat în variabile observabile și măsurabile, astfel încât să poată fi testat în cercetare. Ea face diferența între definirea conceptului la nivel conceptual și modalitățile concrete prin care acesta poate fi măsurat în practică. Scopul este să se asigure că ipotezele pot fi verificate în mod empiric, cu instrumente disponibile.

Procesul de operaționalizare include mai multe etape: identificarea constructului, determinarea componentelor sale observabile, selectarea indicatorilor și a instrumentelor de măsurare, definirea regulilor de scorare, alegerea scalei de măsură (nominală, ordinală, interval sau raport), și testarea fiabilității și validității. În practică, cercetătorii pot adopta mai multe definiții operaționale pentru același concept sau pot utiliza proxii (variabile-mediator sau variabile-latente) pentru a aproxima constructul teoretic.

Exemple: inteligența poate fi operționalizată prin scoruri la teste de inteligență sau performanțe la sarcini cognitive; stresul poate fi evaluat prin interviuri auto-raportate, chestionare cu scări Likert, sau măsurători biologice precum niveluri de cortizol. În economie sau sociologie, satisfacția de viață poate fi măsurată prin scale Likert sau prin combinarea mai multor indicatori într-un indice compozit.

Operaționalizarea implică riscuri și limitări: definirea poate restrânge în mod excesiv conceptul, pot apărea erori de măsurare, iar rezultatele pot fi influențate de contexte culturale sau de alegerea instrumentelor. Validitatea constructului, fiabilitatea și modul în care indicii corespund teoriei sunt aspecte esențiale de evaluat.

În analiza de date, operativizarea determină nivelurile de măsură ale variabilelor și poate facilita utilizarea modelelor de variabile latente sau a analizelor de validare (de exemplu, teste de fiabilitate, analiza factorială).