Încadrarea

Încadrarea este un substantiv românesc care desemnează acțiunea de a plasa ceva într-un cadru, într-o structură sau într-o categorie; poate desemna atât actul de a încadra obiecte sau situații, cât și rezultatul acestui proces. Încadrarea se poate referi la plasarea într-un context, la clasarea în cadrul juridic sau la compunerea vizuală a unei imagini.

În drept, termenul apare în sintagma încadrarea juridică a faptei, respectiv selecția și definirea infracțiunii în raport cu prevederile legale aplicabile. Încadrarea juridică presupune identificarea elementelor constitutive ale faptei, stabilirea granițelor răspunderii și indicarea sancțiunilor aferente. Aceasta influențează modalitățile de cercetare, acuzație și apărare.

În mass-media și comunicare, încadrarea se referă la modul în care o temă sau un eveniment este prezentat, inclusiv perspectivarea narativă sau cadrul contextual în care se plasează informațiile. O încadrrare atentă poate clarifica semnificațiile și poate evita interpretările dezechilibrate.

În arte vizuale și cinematografie, încadrarea descrie compoziția unei scene: ce este inclus în cadrul imaginii, poziția și mărimea subiectului, unghiul camerei. Alegerea încadrării influențează percepția, ritmul narativ și impactul estetic.

În lingvistică și semiotică, încadrarea se referă la poziționarea termenilor sau fenomenelor într-un cadru conceptual sau semantic, la clasificarea lor în categorii și la delimitarea sensurilor.

originea cuvântului este de la franceza encadrer, prin intermediul substantivului cadru, în sensul de a plasa într-un cadru; ulterior a fost adoptat în limba română cu sensuri de a include într-un context sau într-o categorie.