stratificarea

Stratificarea este un concept sociologic și economic care se referă la diviziunea unei societăți în straturi sociale distincte, bazate pe criterii precum venit, educație, profesie, statut economic sau acces la resurse. Acest fenomen este prezent în toate societățile, dar intensitatea și natura sa variază în funcție de contextul cultural, istoric și economic.

În cadrul stratificării sociale, se disting adesea patru categorii principale: clasa superioară (care include persoanele cu venituri ridicate, proprietăți și influență politică sau economică), clasa medie (care se caracterizează printr-o situație economică stabilă, cu acces la educație și servicii de calitate), clasa muncitoare (care ocupă poziții de muncă fizică sau manuală cu venituri mai mici) și clasa săracă (care suferă de precariate economică, lipsă de acces la resurse și vulnerabilitate socială).

Stratificarea poate fi analizată din perspectivele teoretice ale conflictului, funcționalismului sau interacțiunii simbolice. Teoria conflictului, reprezentată de autori precum Karl Marx, subliniază că stratificarea este rezultatul unor relații de putere și exploatare între clase, în timp ce funcționalismul, propus de Émile Durkheim, argumentă că aceasta asigură stabilitatea și eficiența societății prin distribuirea rolurilor și competențelor.

În contextul modern, stratificarea este influențată de factori precum globalizarea, tehnologia și schimbările demografice. Deși progresele sociale și economice au permis reducerea inegalăților în anumite regiuni, persistă disparități semnificative în accesele la educație, sănătate și oportunități de dezvoltare personală. Studiul stratificării este esențial pentru înțelegerea dinamismului societăților și pentru identificarea modalităților de reducere a inegalităților.