funcionalismul

Funcționalismul este o doctrină care abordează fenomenele prin prisma funcției lor, nu a structurii. În filosofia minții, el afirmă că stările mentale sunt determinate de rolul lor causal în relația dintre stimuli, alte stări mentale și comportament. Realizarea multiplă este posibilă: aceleași stări mentale pot fi prezente în entități diferite (ființe vii sau mașini) atât timp cât îndeplinesc aceleași funcții. Astfel, identitatea minții nu depinde de textura neurală specifică.

În antropologie și sociologie, funcționalismul analizează instituțiile și practicile sociale prin funcția lor pentru coeziunea și stabilitatea comunității: menținerea ordinii, integrarea grupurilor și transmiterea normelor. Promotorii clasici, precum Durkheim și Malinowski, au subliniat rolul riturilor, organizării sociale și al sistemelor de prestații. Criticii evidențiază că această abordare poate subestima schimbarea, conflictul și ierarhiile de putere.

În arhitectură, funcționalismul afirmă că spațiul construit trebuie să răspundă cerințelor utilizatorilor, iar forma să urmeze funcția, deseori eliminând ornamentele. A influențat modernismul începutului secolului XX prin linii clare, planuri eficiente și utilizarea materialelor industriale.

Astăzi, funcționalismul rămâne o perspectivă influentă în diverse domenii, dar este însoțit de critici privind reducționismul mental, limitările explicative și, în sociologie, riscul de a justifica status quo-ul în fața schimbării sociale.