însoit

Însoțit este participiul trecut al verbului a însoți. Ca adjectiv, desemnează pe cineva sau ceva care este însoțit de altcineva sau de ceva. Formele flexionare includ: masculin singular însoțit, feminin singular însoțită; masculin plural însoțiți, feminin plural însoțite. Ca substantiv, există termenul însoțire (actul de a însoți) și, respectiv, însoțitor/însoțitoare pentru persoana care însoțește.

Utilizări și sensuri. În vorbirea curentă, însoțitul indică prezența unui acompaniator în timpul unei deplasări sau al unui eveniment: „Ghidul a intrat în sală însoțit de un grup de turiști.” În texte mai formale sau juridice, formarea se poate utiliza pentru a descrie documente sau situații în care un element este prezent împreună cu altul: „Dovada de identitate trebuie să fie însoțită de semnături.” În literatură sau descrieri, poate exista o notă de acord între două părți sau elemente.

Etymologie și statut lexical. Însoțit provine din verbul a însoți, cu prefixul în- exprimând ideea de însoțire sau acompaniere. Este de uz comun în română modernă și își menține utilizarea atât în contexte casual, cât și în contexte mai tehnice sau administrative.

Note despre similaritate și derivați. Derivatele includ însoțire (acțiunea), însoțitor/însoțitoare (persoana care însoțește) și expresii ca „însoțit de” sau „însoțită de” urmate de complementele care indică prezența sau acompanierea.

---