imunitatea

Imunitatea este capacitatea organismului de a rezista la agenți patogeni, toxine și celule tumorale. Ea cuprinde mecanisme ce detectează și neutralizează elementele străine și perturbările tisulare. Sistemul imunitar poate fi împărțit în două componente principale: imunitatea înnă (innata) și imunitatea adaptivă (specifică).

Imunitatea înnă reprezintă prima linie de apărare. Barierele fizice și chimice (pielea, mucoasele, secrețiile) împiedică pătrunderea agenților patogeni. Dacă aceștia pătrund, răspunsul este asigurat de celule și molecule nespecifice, cum ar fi neutrofilele, macrofagele, celulele natural killer, proteinele complementului și citokinele, care provoacă inflamația și distrugerea invadatorilor.

Imunitatea adaptivă este specifică și se dezvoltă după expunere. Ea implică limfocitele T, pentru răspunsuri celulare, și limfocitele B, care produc anticorpi în mediul humoral. Anticorpii se leagă de agenți patogeni sau toxine, neutralizându-i și facilitând distrugerea lor de către alte celule. Sistemul adaptiv dezvoltă memoria imună, permițând răspunsuri mai rapide la expuneri viitoare.

Organele limfoide includ măduva osoasă, timusul, splina, noduri limfatici și amigdalele. Prezentarea antigenelor de către celulele dendritice activează limfocitele T, iar limfocitele B produc anticorpi. Imunitatea poate fi activă sau pasivă, naturală sau artificială; vaccinarea stimulează răspunsul adaptiv.

Deficiențele imunității pot fi de origine congenitală sau dobândite. Alergiile reprezintă reacții excesive la alergeni, iar bolile autoimune apar când sistemul imunitar atacă țesuturi proprii. Menținerea unei nutriții echilibrate, somnul adecvat, igiena și vaccinarea contribuie la funcționarea optimă a imunității.