Anticorpii

Anticorpii, sau imunoglobulinele, sunt glicoproteine produse de plasmocite rezultate din limfocitele B, care fac parte din imunitatea adaptativă. Se leagă de antigene specifice, facilitând neutralizarea virușilor, bacteriilor și toxinelor, precum și identificarea celulelor anormale pentru răspuns imun.

Structură: anticorpii au o formă în Y, cu două lanțuri grele și două lanțuri ușoare. Regiunile variabile (VH și VL) determină specificitatea pentru antigen, în timp ce regiunile constante (CH și CL) influențează efectele efective. Pot exista ca molecule solubile sau ca receptori de celule B (BCR) la suprafața limfocitelor B.

Funcții principale: neutralizarea agenților patogeni și toxinelor, opsonizarea pentru fagocitoză, activarea complementului și ADCC (citotoxicitatea celulară dependente de anticorpi).

Origine și maturare: în măduva osoasă, limfocitele B naive exprimă IgM și IgD ca BCR. În răspuns la antigen și ajutor T, suferă switching de clasă și hipermutare somatică, diferențiindu-se în plasmocite producătoare de anticorpi sau în celule B de memorii.

Clasele principale sunt IgG, IgA, IgM, IgD și IgE. IgG este cea mai abundentă în sânge; IgA predomină în secrețiile mucoase; IgM apare în faza timpurie a răspunsului; IgE este implicat în reacțiile alergice și în apărarea împotriva paraziților; IgD funcționează ca receptor de pe suprafața B.

Relevanța clinică: testele serologice detectează anticorpi specifici; vaccinurile stimulează producția de anticorpi; tratamentele cu anticorpi monoclonali sunt utilizate în onclologie, boli autoimune și infecții; prezența autoanticorpilor este asociată cu boli autoimune.