filtrarea

Filtrarea este un proces de separare a particulelor solide sau a impurităților dintr-un flux de lichid sau aer, realizat prin trecerea acestuia printr-un mediu filtrant poros sau printr-o membrană. Scopul este de a reține particulele nedorite și de a obține un fluid mai curat.

Din punct de vedere al mecanismelor, filtrarea poate fi profundă sau superficială. Filtrele cu pori adânci captează particule pe grosimea mediului filtrant, în timp ce filtrele superficiale rețin mai mult pe suprafața lor. În tehnologie, se disting microfiltrare, ultrafiltrare, nanofiltrare și osmoză inversă, în funcție de mărimea porilor și de natura țintei.

Metodele de filtrare includ filtrarea gravitațională, filtrarea sub presiune (de exemplu la filtre cu cartridge sau filtre plate), și filtrarea prin membrane. Acestea pot fi complementate de tehnici de adsorbție sau separare.

Media filtrante pot fi nisip, cărbune activ, diatomită, fibre filtrante, precum și membrane filtrante. Sistemele moderne de filtrare pot integra unități CIP (curățare în loc) și SIP (dezinfectare în circuit), pentru întreținere și conformitate.

Aplicații majore ale filtrării sunt tratarea apei potabile și a apei uzate, industria alimentară și a băuturilor, sectorul farmaceutic și biotehnologic, filtrarea lichidelor în laborator și purificarea aerului în medii sensibile.

Provocări obișnuite includ înfundarea, consumul de energie, costurile de exploatare și înlocuirea componentelor, precum filtrele sau membranele. Eficiența depinde de debit, temperatură și vâscozitate, iar selecția echipamentelor trebuie să respecte cerințe de igienă și reglementări (ex. standarde ISO, FDA în funcție de domeniu).