excitabilitatea

Excitabilitatea este proprietatea unor celule de a răspunde la stimuli prin schimbări rapide ale potențialului membranar, utilizând acest semnal pentru a genera potențial de acțiune. Este caracteristică țesuturilor excitable, cum ar fi neuronii, celulele musculare striate și mușchii cardiaci, precum și celule senzoriale.

Procesul implică potențialul de repaus, stimulii care deschid canalele ionice voltage-dependente, provocând depolarizarea. Odată ce pragul este atins, se produce un potențial de acțiune de tip all-or-none, urmat de repolarizare. În timpul acestui proces participă în principal Na+, K+ și, în unele țesuturi, Ca2+. Mentinerea diferențialelor de concentrații ionice de-a lungul membranei este asigurată de pompele Na+/K+-ATPază.

Tipuri de excitabilitate includ excitabilitatea neuronală, excitabilitatea musculară scheletică și cea cardiacă. Modificările nivelului de excitabilitate pot afecta frecvența sau modul în care se transmite semnalul, influențând contracția musculară și ritmul cardiac.

Roluri: excitabilitatea permite transmisiile nervoase, procesarea senzorială, reflexele, coordonarea mișcărilor și activitatea cardiacă. Anomalii pot apărea în hiperexcitabilitate (epilepsie, convulsii) sau hipoexcitabilitate (reducerea răspunsului la stimul), cu impact asupra funcțiilor neurologice sau musculare.

Măsurarea excitabilității se realizează prin metode electrofiziologice, cum ar fi înregistrările de potențiale de acțiune, patch-clamp sau studiile de electrofiziologie. EEG poate monitoriza activitatea neuronală la nivel de rețea, în timp ce potențialele de acțiune individuale pot fi analizate la nivel celular.