Stridulatie

Stridulatie este producerea de sunete prin frecarea unor părți ale corpului, utilizată în mod obișnuit de insecte ca formă de comunicare acustică. Termenul provine din latină, unde înseamnă a scârții sau a foșnei. În natură, stridulația este întâlnită în special la Orthoptera, cum sunt greierii (Gryllidae) și rândul Tettigoniidae (croitoreștii), dar și la alte grupuri în care există mecanisme similare de producere a sunetului.

Mecanismul variază în funcție de grup. La cricri și la alți reprezentanți ai Orthoptera, masculii produc sunetul frecând între ele tegmina (aripile din partea dorsala). Una dintre aripi poartă o zonă cu dinți, numită file, care interacționează cu o margine de pe cealaltă aripă sub acțiunea unei mișcări rapide, generând vibrații sonore caracteristice. Ritmul, durata și tonalitatea stridulatiei sunt specifice fiecărei specii și pot fi modificate de temperatura mediului. În cicade, sunetul este în general produs prin timbale (organe neregistrate în abdomen), care se vor umfla și contracta rapid pentru a crea pulsații sonore; aceste sunete pot fi foarte puternice și au rol de atragere a femelelor la distanțe mari. Deosebirea dintre stridulație și tymbalizare reflectă diferențe de mecanism, dar ambele au rol principal în comunicarea sexuală.

Funcțiile principale ale stridulatiei includ atragerea femelelor, delimitarea teritoriului și sincronizarea activității de împerechere. În funcție de specie, petele de stridulatie pot varia în frecvență, ritm și intensitate, iar observațiile au constituit o bază pentru studiul ecologiei și comunicării animale. Temperatura poate influența frecvența sunetului, iar studiile de bioacustică folosesc aceste semnale pentru identificarea speciilor și monitorizarea populațiilor.