stridulatiei

Stridulația, sau stridulația sunetelor, este procesul de producere a sunetului prin frecarea unor părți ale corpului sau a unor structuri special adaptate. Este întâlnită în mod deosebit la insecte din ordinul Orthoptera (greieri, lăcustae și rudele lor), dar apare și în alte grupuri de artropode. Sunetele rezultate variază ca tonalitate, ritm și intensitate și îndeplinesc roluri variate în comportamentul social al speciilor.

Mecanismul general implică organe stridulatoare dedicate. De regulă există două componente: un element de frecare (file) și un element de alunecare (scraper) sau alte structuri adaptate. La mulți greieri, aripile tegminale poartă aceste structuri: pe o aripă există o zonă cu dinți (file), care se freacă de o margine pe cealaltă aripă (scraper). Fricțiunea produce vibrații ale tegmenelor și, ca rezultat, un sunet exploratory caracteristic. Ritmul, frecvența și intensitatea sunetului variază în funcție de specie, sex și condițiile ambientale. La alte grupuri, stridulația poate implica baterea aripilor sau folosirea unor membrane corporale, dar principiul de bază — frecarea dintre structuri specializate — rămâne același.

Roluri ecologice și comportamentale. Stridulația este principalul mijloc de comunicare între sexe: masculii emit sunete pentru a atrage femelele, iar răspunsurile femelelor sau recunoașterea speciilor pot facilita împerecherea. De asemenea, sunetele pot marca teritoriul, avertiza asupra pericolului sau regleaza interacțiunile sociale în grup.

Interesul științific. Stridulația este folosită în bioacustică și conservare pentru identificarea speciilor, monitorizarea populațiilor și evaluarea stării habitatelor. Deși este dominantă la Orthoptera, fenomenul apare în diverse grupuri de artropode, cu mecanisme adaptate fiecărei familii.