sinonimie

Sinonimie este relația dintre cuvinte care au sensuri identice sau foarte apropiate într-o limbă. Un cuvânt sinonim poate înlocui altul în majoritatea contextelor fără a schimba în esență mesajul, însă nu întotdeauna. Nuanțele de conotație, registrul de vorbire și obișnuințele de colocare pot face ca anumite perechi să nu fie interschimbabile în toate situațiile. Sinomimie influențează stilul textului, traducerea și învățarea limbilor, deoarece alegerea unui sinonim poate modifica tonalitatea sau nivelul de formalitate.

Termenul sinonimie provine din limba greacă, unde „syn-” înseamnă împreună iar „-onym/ -onoma” se referă la nume sau denumire, iar conceptul a intrat în română prin intermediul formelor latine sau franceze. Forma „sinonimie” este utilizată în lingvistică pentru a desemna această relație, iar cuvântul „sinonim” desemnează un element din această pereche sau grup de termeni.

Tipuri de sinonime. În practică, sinonimia cuvintelor este adesea imperfectă: există sinonimi compleți (permițând substituția totală în contexte variate), sinonime apropriate sau parțiale (dintre care diferențele pot rezulta din registru, nuanțe sau colocări) și sinonime contextuale (care apar doar în anumite contexte). Cadrul semantic, denotația, conotațiile și colțurile lexicale pot face ca doi termeni să fie sinonimi în unele situații, dar să nu fie interschimbabili în altele.

Exemple ilustrative. „Casă” și „locuință” sunt sinonime în sens general, cu nuanțe: „casă” e mai comună și poate suna mai familiar, în timp ce „locuință” este mai neutru sau formal. „Fericit” și „bucuros” sunt sinonime în exprimarea stării emoționale, dar „fericit” poate avea și conotații de noroc sau destin favorabil. „Plăcut” și „drăguț” se pot aproxima, cu diferențe de intensitate și utilizare în contexte sociale.