promotorii

Promotorii sunt secțiuni de ADN localizate în apropierea începutului transcrierii unei gene, care organizează și controlează inițierea transcrierii de către ARN polimerază împreună cu factorii de transcripție. Ei nu encodează proteine, ci funcționează ca operatori de reglare a accesului la secvențele genetice, influențând viteza de expresie, momentul și locul în care o genă este activă.

Structura promotorilor variază între organisme. La organismele prokaryote, promotorii includ în mod tipic elemente conservate precum (-35) și (-10) în raport cu poziția startului transcrierii, recunoscute de factorul sigma pentru a iniția transcrierea. La eucariote, promotorii sunt mai diverși și pot conține un nucleu central, cum ar fi un TATA box sau alte elemente de inițiere (Inr, DPE, CCAAT, GC-rich elements). În plus, reglementarea la nivelul promotorilor este influențată de cromatina, metilarea ADN-ului și prezența factoriilor de reglare conectori, care pot facilita sau inhiba accesul ARN polimerazei.

Reglarea promotorilor poate fi constitutivă, menținând expresia constantă, sau inducibilă, răspunzând la stimuli intern sau extern. În biotehnologie, promotorii sunt utilizați pentru a controla expresia genică în sisteme de exprimare, cu exemple cunoscute cum ar fi promotorii virali (CMV, SV40) sau promotori tisular specifici, adaptați pentru scopuri de cercetare sau terapeutice.

Promotorii joacă astfel un rol fundamental în reglarea expresiei genetice și în studiile funcționale ale genomului, fiind obiectul cercetărilor în biologie moleculară, genetică și biotehnologie.