poliuretanice

Poliuretanicele reprezintă o familie de materiale polimerice ce conțin grupuri urethan (-O-CO-NH-). Sunt sintetizate prin reacția dintre diizocianati și polioli, adesea în prezența catalizatorilor și a agenților de spumare. În funcție de combinația componentelor și de condițiile de proces, se obțin materiale rigide, flexibile sau elastomerice, cu o gamă largă de proprietăți.

Cele mai utilizate diizocianți sunt MDI (metilen-difenil diizocianat) și TDI (toluen diizocianat). Poliolii pot fi de origine poliesterică sau polieterică. Sistemele de reacție pot genera spume rigide pentru izolații termice, spume flexibile pentru mobilier și saltele, precum și elastomeri pentru componente mecanice. Poliuretanicele includ, de asemenea, rășini pentru acoperiri, adezivi și etanșanți, precum și poliuretanuri termoelastomerice.

Proprietățile-cheie variază în funcție de formulare, dar, în general, poliuretanicele au greutate redusă, bună izolare termică, rezistență la uzură și adaptabilitate la aplicații. Spumele rigide oferă izolație eficientă; cele flexibile confort și amortizare; rășinile pentru acoperiri conferă protecție la abraziune; elastomerii combină flexibilitatea cu rezistența la șocuri.

Procesul de producție implică riscuri asociate cu izocianații, a căror expunere poate provoca alergii respiratorii. Este necesară ventilație adecvată și echipament de protecție. În industrie se caută permanente alternative mai prietenoase cu mediul pentru agenții de spumare și strategii de reciclare a poliuretanelor. Poliuretanicele au fost sintetizate pentru prima dată în anii 1930, iar dezvoltarea lor a dus la utilizări extinse în construcții, industrie și transport.