hiponatremii

Hiponatremia este o afecțiune caracterizată prin concentrația serică a sodului sub 135 mmol/L. Este, în majoritatea cazurilor, hipotonă, adică asociată cu osmolalitate plasmatică scăzută. Clasificările se bazează pe volumul de lichid din sânge și pe osmolalitatea plasmatică: hiponatremie hipotonă poate fi euvolemică, hipovolemică sau hipervolemică. Este important să se distingă hiponatremia reală de pseudohiponatremie (discrepanțe în laborator datorate factori precum hiperproteinemia sau hiperlipidemia) și de hiponatremia hipertonică (ocazie în hiper glicemie sau alte condiții care crește osmolalitatea).

Etiologia este variată. Hiponatremia hipotonă hipovolemică apare în condiții ca vărsăturile, diareea, boli renale care provoacă pierderi saline, sau diureticile tiazidice. Hiponatremia euvolemică este frecvent legată de SIADH (adenomuri hipotalice/hipofizare, infecții, medicamente), hypothyroidism sau polidipsie. Hiponatremia hipervolemică apare în insuficiența cardiacă congestivă, ciroză hepatică sau nefrotic syndrome, când retenția de apă diluează sodiul.

Simptomele variază în funcție de rapiditatea apariției și de severitatea scăderii sodului, de la lezuri subtile de confuzie până la greați, cefalee, letargie sau convulsii. Până la osmolaritatea scăzută, creierul poate suferi edem cerebral, în special în formele acute.

Diagnosticul implică determinarea sodiului seric, a osmolalitatii plasmatice, a osmolalitatii urinare și a sodiului urinar pentru a diferenția etiologia. Evaluarea volumului circulant, a glucozei și a funcției tiroidiene/adrenale completează tablou.

Tratamentul este diferențiat după severitate și cauză. Hiponatremia sever simptomatică sau hiponatremia acută poate necesita soluții saline hipertone (3% NaCl), cu corecții lente pentru a evita demielinizarea osmotică (de obicei limitați corecția la 4-6 mEq/L în primele 24 de ore, uneori până la 8 mEq/L). Pentru formele non-semnificative sau cronic, se folosesc restricția de lichide, gestionarea cauzei (de ex., tratamentul SIADH, diuretice pentru congestie, sau agenți desmopresină în caz de risc de corecție prea rapidă). În unele cazuri, agenți antagonizatori de vasopresină pot fi considerați. Gestionarea se face sub supraveghere medicală atentă, cu monitorizări repetate ale sodiului și balanței lichidice. Prognosticul depinde de cauză, de rapiditatea corectării și de comorbidități.