Autofocalizarea

Autofocalizarea, cunoscută adesea ca autofocalizare, este un sistem din camere optice și alte dispozitive care ajustează automat focalizarea obiectivului pentru a obține o imagine clară. Procesul se bazează pe detectarea clarității imaginii și pe corectarea poziției elementelor optice pentru a asigura focalizarea optimă pe subiect.

Principiul de funcționare combină o unitate de detecție cu un comutator/ motor de focalizare și procesare. Senzorii analizează claritatea imaginii sau măsoară separarea de fază a luminii pentru a determina dacă imaginea este focalizată sau nu. Un algoritm trimite apoi comenzi motorului de focalizare pentru a ajusta obiectivul. Sistemele moderne folosesc fie detectare a fazei (phase-detection), fie detectare a contrastului (contrast-detection), fie o combinație hibride, pentru a obține performanțe mai bune în diferite condiții.

Tipuri principale: autofocalizarea prin detectare a fazei este rapidă și folosită pe camerele DSLR și multe camere mirrorless; autofocalizarea prin detectare a contrastului este comună în modul live view și pe unele camere compacte; autocolaborarea (hybrid) îmbină cele două metode pentru acoperire mai bună în lumină scăzută sau subiecte dificile.

Moduri comune de focalizare includ AF-S (single), AF-C (continuu) și AF-A sau automată, cu variante specifice fiecărei mărci. Autofocalizarea facilitează fotografierea subiectelor în mișcare, portrete și în videoclipuri, dar poate întâmpina provocări în lumină slabă sau pe subiecte cu contrast scăzut.

Aplicații: camere foto și video, dar și în microscopie digitală sau alte sisteme optice profesionale, unde focalizarea automată contribuie la acuratețe și eficiență.