încredere

Încredere este un substantiv în limba română care desemnează sentimentul sau credința în fiabilitatea, integritatea sau competența unei persoane, instituții sau a unei idei. Ea poate exprima atât o convingere în comportamentul rezonabil al altora, cât și încrederea în propriile capacități sau judecăți. În vorbire, încrederea se manifestă prin asumarea de riscuri sociale, cum ar fi colaborarea, schimbul de informații sau angajamentele pe termen lung.

În practică, încrederea se poate referi la relații interpersonale (încrederea între oameni), la încrederea instituțională (în justiție, autorități, sisteme de asigurări) și la încrederea de sine. Termenii înruditi includ credința, credința în oameni, și neîncrederea ca opus. Expresii comune: a-și pune încrederea în cineva, a pierde încrederea, a avea încredere în...

Din punct de vedere social și psihologic, încrederea este văzută ca un element cheie al capitalului social, facilitând cooperarea și coeziunea într-o comunitate. Scăderea încrederii poate crește costurile tranzacțiilor, reduce cooperarea și crește incertitudinea. În cercetările politice și economice, încrederea în instituții (guvern, justiție, mass-media) este asociată cu eficiența politicilor publice și stabilitatea economică.

Etymologie: lexical, din a încrede; își are rădăcinile în ideea de a pune în fiabilitatea cuiva, distingându-se de sensul de credință religioasă. În limba română, încredere se folosește des în construcții: a-și pune încrederea în..., a avea încredere în..., a pierde încrederea în...