virusuri

Virusuri sunt agenți infectioși non-celulari care pot infecta organisme vii. Ele constau în material genetic (ADN sau ARN) învelit într-un capsid proteic, iar uneori au înveliș lipidic înconjurător. În afara unei celule gazdă, virusurile nu se pot replica; pentru multiplicare, folosesc mecanismele celulei gazdă pentru a produce copii ale propriului material genetic.

Caracteristici și clasificare. Genomul viral poate fi ADN sau ARN, iar secvența poate fi monocatenară sau dublu catenară. Virusurile se clasifică și după arhitectura capsidului și prezența învelișului lipidic. Familii cunoscute includ Retroviridae, Orthomyxoviridae, Coronaviridae, Herpesviridae, Adenoviridae, Flaviviridae și Filoviridae. Datorită lipsei unor mecanisme de corectare, multe virusuri au rate ridicate de mutație, ceea ce contribuie la diversificarea lor și la provocările vaccinării.

Ciclul de viață. Virusurile se atașează de celulele gazdă, pătrund în interior, eliberează materialul genetic, apoi folosesc aparatul celular pentru replicare, exprimarea genelor și asamblarea de noi particule virale. Unele virusuri integrează genomul în cromozomii gazdei (de exemplu retrovirusii). Replicarea depinde de enzimele gazdei și de mecanismele virale, iar ratele de mutație ridicate contribuie la variabilitatea virusurilor.

Transmisie și boli. Virusurile se transmit prin multiple căi: respiratorie, fecal-oral, contact direct, sânge sau prin vectori (țânțari, căpușe). Ele pot provoca o gamă largă de boli, de la infecții respiratorii ușoare la afecțiuni grave, cum ar fi gripa, infecțiile cu herpes sau HIV, hepatite și altele. Unele virusuri pot persista în gazdă în stare latentă.

Detecție și prevenire. Diagnosticul se bazează pe teste de laborator precum PCR, teste de antigen sau serologie. Tratamentul poate include antivirale care inhibă etape ale replicării virale. Vaccinarea este principala măsură de prevenire; măsurile de igienă, controlul vectorilor și supravegherea epidemiologică completează eforturile de sănătate publică.