ruginirea

Ruginirea, sau oxidarea fierului, este procesul de coroziune electrolitică prin care fierul și aliajele sale se transformă în oxizi hidrați ai fierului, cunoscuți ca rugina. În prezența apei și a oxigenului, reacțiile electrochimice au loc la suprafața metalului, iar mediul dizolvat permite transportul ionilor între regiunile anodice și catodice. Forma uzuală a ruginii este oxidul hidratat Fe2O3·nH2O, care este de obicei poros și oferă protecție inutilă sau insuficientă împotriva continuării coroziunii.

Procesul implică localizări anodice în care fierul este oxidat și poate pieri ca ioni, iar zonele catodice facilitează reducerea oxigenului sau a apei. Rezultatul este un strat de rugină care poate fi aderent sau friabil, dar de regulă este poros și permisiv pentru accesul continuu al apei și oxigenului, accelerând degradarea substructurii metalice.

Factori importanți care influențează ruginirea includ umiditatea, temperatura, pH-ul apei, prezența sării sau a altor electroliți, precum și designul suprafețelor și contacte galvanice. Mediile saline, umezeala persistentă și defectele de finisaj cresc semnificativ ritmul coroziunii.

Prevenirea ruginirii se bazează pe bariere fizice (vopsele, lacuri, rășini), acoperiri galvanice (galvanizare cu zinc), alierea cu aliaje rezistente la coroziune (inclusiv oțeluri inoxidabile), utilizarea inhibitorilor de coroziune, precum și protecția catodică și reducerea umidității sau a contactelor galvanice. În industrie, ruginirea afectează structuri, utilaje și vehicole, generând costuri semnificative pentru întreținere și înlocuire. Detectarea se realizează prin inspecții vizuale, testarea greutății, precum și metode electrochimice (polarizare, spectroscopie de impedanță).