rezidenciale

Rezidențiale, sau zone rezidențiale, sunt secțiuni ale localităților destinate în principal locuirii, în opoziție cu zonele comerciale sau industriale. În planificarea urbană, termenul desemnează atât cartiere, cât și centre greu distingibile prin predominanța locuirii. Aceste zone includ de obicei locuințe, spații verzi și infrastructură de bază, precum școli, servicii medicale și facilități recreative.

Tipuri și caracteristici. Zonele rezidențiale pot varia ca densitate și configurație: de la zone cu locuințe unifamiliale, străzi liniștite și curți, la zone cu blocuri de apartamente sau ansambluri cu multiple unități locative. Pot exista și zone rezidențiale mixte, unde funcțiunile locuirii coexistă cu spații comerciale sau de servicii, dar predominanța este destinată locuirii. În cadrul acestor zone se urmărește un echilibru între confort, confidențialitate, acces la facilități și conectivitate cu restul orașului.

Reglementări și planificare. Reglementările pentru zonele rezidențiale sunt în mare parte stabilite prin planuri urbanistice generale (PUG) sau regulament local de urbanism (RLU). Se stabilesc utilizarea terenului, densitatea (de exemplu coeficientul de utilizare a terenului), înălțimea maximă a clădirilor, distanțele față de alți proprietari, spațiile pentru parcare și, adesea, spațiile verzi. Implementarea poate include proiecte de infrastructură, cum ar fi alimentarea cu apă, canalizarea, rețelele electrice și conectivitatea de transport.

Calitatea vieții și provocări. Calitatea vieții în zonele rezidențiale depinde de accesul la servicii, de siguranță, de proiectarea orientată spre pietoni și de conectivitatea cu transportul public. Provocările actuale includ densificarea urbană, creșterea prețurilor locuințelor, segregarea spațială și gestionarea traficului. Tendințe recente pun accent pe regenerare urbană, încurajarea locuirii cu eficiență energetică și dezvoltarea zonelor rezidențiale cu infrastructură sustenabilă.