posesorul

Posesorul este termenul folosit în dreptul român pentru a desemna o persoană care are posesie asupra unui bun, adică exercită controlul și utilizarea efectivă a acestuia, fără a fi neapărat proprietarul. Posesia poate rezulta dintr-un contract (de exemplu închiriere sau împrumut) sau dintr-o situație de fapt în care persoana ține bunul pentru sine sau pentru altcineva.

Posesia nu echivalează cu proprietatea. Proprie­tarul este titularul dreptului de proprietate, iar posesorul are doar drepturi legate de posesie, recunoscute prin lege. Posesia poate fi directă (posesorul are bunul în posesia sa fizică) sau, în unele situații, indirectă (prin intermediari sau prin păstrarea controlului asupra bunului în numele altcuiva). Posesia poate fi legitimă sau nelegitimă, iar legea oferă protecție posesorilor împotriva tulburărilor de posesie și, în anumite condiții, poate reglementa efecte suplimentare, cum ar fi prescripția posesiei.

În practică, posesorul poate solicita restaurarea posesiei în cazul unei tulburări sau evacuări injuste; în anumite circumstanțe, posesia poate conduce la dobândirea dreptului de proprietate prin usucapiune sau prescripție, în funcție de reglementările aplicabile.

Exemple: un chiriaș al unui apartament este posesor al locuinței, un împrumutat are în custodie unelte, iar o persoană care păzește bunuri pentru altul poate fi considerată posesor. Posesia nu conferă automat dreptul de proprietate, dar poate genera protecție și, în condiții legale, poate conduce la drepturi suplimentare în timp.