organogeneze

Organogeneza este faza dezvoltării embrionare în care cele trei lame germinale — ectoderm, mezoderm și endoderm — se organizează pentru a forma primordiile organelor și ale sistemelor de organe. În mod obișnuit are loc după gastrulație și în timpul neurulei, când morfogeneza și diferențierea determină formarea structurilor precum tubul neural, inima, rinichii, tractul digestiv și plămânii.

Procesele-cheie includ diferențierea celulară, morfogeneză și patternarea spațială, inducția tisulară și migrația celulară. Țesuturile se influențează reciproc prin semnalizare paracrină, iar gradientele morfogenoase guvernează poziționarea și identitatea organelor. Rețelele genetice implică factori de transcripție (HOX, PAX, NKX2-5) și căi de semnalizare (FGF, BMP, WNT, SHH și Notch).

Organogeneza este reglată de interacțiuni între țesuturi și de reglarea spațială a identităților celulare. Exemplele includ formarea tubului neural, a inimii, a sistemelor respirator și digestiv, a rinichilor și a organelor senzoriale, precum și modelarea arcurilor craniofaciale.

Importanța medicală: perturbările organogenezei pot provoca malformații congenitale; în cercetare, modelarea organogenică in vitro, cum ar fi organoizii, oferă modele pentru studierea dezvoltării și a bolilor.