levitatie

Levitația este procesul prin care un obiect este ridicat și menținut în aer fără contact fizic cu un suport solid. În fizică, levitația poate fi realizată prin aplicarea unor forțe externe care contracarează greutatea, folosind proprietăți materiale sau câmpuri pentru a crea echilibru.

Principalele metode de levitație includ levitația magnetică, levitația diamagnetică, levitația superconductivă, levitația electrostatică, levitația acustică, levitația opticǎ și levitația aerodinamică. La levitația magnetică, câmpuri magnetice atrag sau resping obiecte pentru a le susține în poziție suspendată. Sistemele de levitație magnetică sunt utilizate la trenuri maglev, în afara contactului dintre vehicul și şină, reducând frecarea. În levitația superconductivă, efectul Meissner exclude câmpul magnetic dintr-un superconductor; în combinație cu prinsul fluxului, obiectul poate fi menținut în poziție stabilă.

Levitația diamagnetică se bazează pe respingerea slabă a câmpului magnetic de către materiale cu susceptibilitate diamagnetică; în condiții puternice de câmp, obiecte mici pot să plutească în jurul magneților. Levitația electrostatică folosește câmpuri electrice pentru a suspenda obiecte încărcate. Levitația acustică implică unde staționare ale spectrului sonor pentru a crea noduri în care obiectele flutuă. Levitația opticǎ utilizează fascicule de lumină concentrată pentru a prinde particule la scară microscopică; levitația aerodinamică folosește fluxuri de gaz pentru a susține obiecte mai mari.

În cultură, levitația este adesea asociată cu fenomene paranormale în cadrul poveștilor sau credințelor populare. În știință, însă, levitația este explicată prin forțe fizice cunoscute, iar demonstrațiile publice se bazează pe una dintre metodele menționate mai sus.