infinitivului
Infinitivul reprezintă forma non-personală a verbului, utilizată pentru a exprima acțiunea în sens general, fără a indica persoana sau timpul. În limba română, infinitivul apare în principal în două forme: infinitivul prezent, format prin prefixul a + rădăcina verbului (exemple: a vorbi, a mânca, a merge); și infinitivul perfect, format cu ajutorul auxiliarului a fi la infinitiv prezent urmat de participiu (exemple: a fi citit, a fi spus, a fi mers). Infinitivul prezent nu se conjugă după persoană, în timp ce infinitivul perfect exprimă o acțiune considerată anterior în raport cu o altă acțiune.
Utilizări și roluri. Infinitivul prezent poate funcționa ca subiect al enunțului (de ex. A lucra cere disciplină)
Observații generale. Infinitivul este o formă centrală în sintaxa românească, fiind utilizat în mod frecvent pentru