glucagonul

Glucagonul este un hormon peptidic de 29 de aminoacizi produs în celulele alfa ale insulelor Langerhans din pancreas. Funcția sa principală este de a crește nivelul glucozei din sânge în situații de hipoglicemie sau între mese, contracarând acțiunea insulinei. Pe lângă rolul metabolic, glucagonul contribuie la menținerea glicemiei în perioade de fasting și poate influența metabolismul energetic în ficat.

Structură și biosinteză: glucagonul este sintetizat ca preproglucagon, apoi procesat în glucagon activ, fiind secretat în circulație sub formă activă în timpul stimulării de hipoglicemie. În oameni, este o moleculă de 29 de aminoacizi.

Mecanism de acțiune: glucagonul se leagă de receptorul glucagon, unproteina Gs situat pe hepatocite, crescând nivelurile de cAMP și activând protein kinaza A. Ca rezultat, se stimulează glicogenoliza și gluconeogeneza în ficat, ceea ce duce la eliberarea de glucoză în sânge. În ficat se poate accesa mai multsubstraturi prin stimularea lipolizei în țesutul adipos, iar glicoliza este inhibată în contextul creșterii producției de glucoză.

Reglare și rol fiziologic: secreția de glucagon este intensificată de hipoglicemie și de aminoacizi (de exemplu alanină, arginină), iar insulină inhibă secreția de glucagon. Sistemul nervos simpatic poate facilita eliberarea în situații de stress sau exercițiu. Glucagonul este un hormon contrar insulinei în menținerea glicemiei în repaus și în timpul fasting-ului.

Utilizare clinică: pentru tratamentul hipoglicemiei severe la persoane cu diabet, glucagonul poate fi administrat intramuscular, intravenos sau subcutanat pentru a ridica rapid nivelul de glucoză. Se utilizează sub formă farmaceutică cu pulbere pentru reconstituire. În afecțiuni rare, deficiența de glucagon sau glucagonom marcat pot avea implicații metabolice specifice.