antigenele

Antigenele sunt molecule sau părți ale acestora care pot fi recunoscute de sistemul imunitar. Ele pot fi proteine, oligozaharide, lipide sau acizi nucleici, de obicei de origine străină organismului gazdă, dar pot fi și autoantigene sau alloantigene. Recunoașterea antigienelor are loc prin anticorpi produse de limfocitele B sau prin receptorii de pe limfocitele T, în funcție de tipul de antigen.

Un concept-cheie este antigenicitatea, capacitatea unui antigen de a fi recunoscut de sistemul imunitar. Imunogenicitatea, în schimb, reprezintă capacitatea antigenului de a induce un răspuns imun adaptativ robust. Nu toate antigenele imunizează la fel: unele pot fi recunoscute, dar nu produc un răspuns robust. Caracteristicile care afectează imunogenicitatea includ mărimea, complexitatea structurală, gradul de familiaritate cu sistemul gazdă, degradabilitatea și accesibilitatea epitopilor.

Epitopii (determinantele antigene) sunt părți ale antigenului care sunt recunoscute de anticorpi sau de receptorii T. Epitopii B pot fi recunoscuți în forma nativă a antigenului, în timp ce epitopii T sunt prezentate pe molecule MHC în timpul prezentării antigene către limfocitele T.

Prezentarea antigienelor este esențială în imunologie. Celulele prezentatoare de antigen (APC) procesează antigenele și le expun pe MHC pentru T CD4+ sau CD8+. Buclele B pot recunoaște antigenul direct și pot produce anticorpi, adesea cu ajutorul limfocitelor T auxiliare.

Antigenele joacă rol central în infecții, vaccinuri, alergii și boli autoimune. Diagnosticarea imunologică se bazează pe detectarea anticorpilor sau a antigienelor în teste precum ELISA sau Western blot.