Sensurile

Sensurile reprezintă totalitatea semnificațiilor pe care le poate avea un semn lingvistic, de obicei un cuvânt sau o expresie. În semiotică și semantică, distincția fundamentală este între sens și referință: sensul este conținutul mental sau conceptual asociat cu semnul, în timp ce referința este obiectul sau entitatea din lume la care se poate referi acel semn în context.

Un cuvânt poate avea mai multe sensuri, fenomen cunoscut sub numele de polisemicie, dacă sensurile sale sunt înrudite și provin din aceeași formă lexicală. Când două sensuri ale aceleiași forme sunt total diferite, se vorbește despre ambiguitate lexicală. Contextul este adesea decisiv în alegerea sensului potrivit.

Relațiile dintre sensuri conectează cuvintele în rețele semantice: sinonimie (sensuri apropiate sau identice), antonimie (sensuri opuse), și ierarhii precum hiperoniomie și hiponimie (relații de generalitate și particularitate). Dicționarele listează sensuri distincte, cu exemple și note de utilizare, iar ordinea sensurilor poate reflecta frecvența de utilizare sau gradul de generalitate.

Studiul sensurilor este esențial pentru înțelegerea lexicului, traducere, învățarea limbilor și analiza discursului. Sensurile pot evolua în timp prin extensii metaphorice, metonimii sau creații noi de sens, reflectând adaptarea limbii la contexte sociale și culturale. În practică, identificarea sensului corect se bazează pe contextul sintactic și semantic în care apare semnul lingvistic.