Imunizarea

Imunizarea este procesul prin care organismul este protejat împotriva bolilor infecțioase prin inducerea unui răspuns imun specific, în principal prin vaccinuri sau, în situații restrânse, prin expunerea naturală. Scopul este să se stimuleze sistemul imunitar să producă răspunsuri care să neutralizeze agenții patogeni în viitor și să dezvolte memorii imune.

Există două forme principale de imunizare: activă și pasivă. Imunizarea activă apare în urma vaccinării și stimulează răspunsul adaptativ, generând memorie imună ce poate asigura protecție pe termen lung. Imunizarea pasivă transferă anticorpi sau imunoglobuline direct în organism, oferind protecție imediată, dar de regulă de durată limitată și fără a crea o memorie imună robustă. Vaccinurile pot fi clasificate în mai multe categorii: vii atenuate, inactivate, subunitare, toxoidice și, în unele cazuri, vaccinuri pe bază de ARN mesager (mRNA) sau vectori virali.

Imunizarea urmărește prevenirea bolilor infecțioase, reducerea morbidității și mortalității și promovarea imunității de grup prin acoperire vaccinală. Siguranța vaccinurilor este monitorizată prin sisteme de farmacovigilență, iar contraindicațiile includ reacții alerice grave la componentele vaccinului sau situații medicale specifice; în unele cazuri, imunizarea poate necesita evaluări medicale individuale, în special pentru persoane cu imunodeficiențe.

Implementarea imunizării se realizează prin programe naționale de vaccinare, cu scheme și rapeluri adaptate la vârstă, risc și context local. Exemplele includ vaccinuri pentru rujeolă, rubeolă, poliomielită, gripă și HPV, integrate în strategii de sănătate publică pentru protecția populației. Imunizarea reprezintă una dintre cele mai eficiente măsuri de sănătate publică, cu impact semnificativ asupra sănătății individuale și a comunității.