Demodularea

Demodularea, în contextul comunicațiilor, este procesul de a extrage semnalul informațional din semnalul purtător modulant, inversând operația de modulare aplicată în transmițător. Scopul său este recuperarea datelor sau a vocii transmise, cu distorsiuni minime introduse de canal, zgomot și altă degradare semnal.

Există două ramuri principale ale demodulării: analogă și digitală. Demodularea analogă se aplică semnalelor modulante precum AM, FM și PM, realizând conversia înapoi la semnalul de nivel efectiv sau la informația transmisă. Demodularea digitală, pentru semnale modulate digital, implică detectarea simbolurilor transmise, folosind fie detectare coerentă, fie necoherentă, urmată de sincronizarea și decodarea datelor. În condiții de canal zgomotos, demodularea digitală se poate sprijini pe tehnici suplimentare de procesare, cum ar fi egalizarea și corecția erorilor.

Metodele specifice, pentru diferite scheme, includ: pentru demodularea AM, utilizarea unui detector de înveliş pentru recuperarea formei de undă, sau detector de produs în cazul modulației cu purtător dublu; pentru demodularea FM, utilizarea unui discriminator de frecvență sau a unui buclă cu locks de frecvență (PLL) pentru a obține variațiile de frecvență în semnal de tensiune; pentru PM, utilizarea detectoarelor de fază; iar în demodularea digitală, detectarea simbolurilor precum PSK, QAM sau FSK, cu etape de sincronizare, filtrare și decodare.

Aplicațiile includ radiocomunicații, televiziune, servicii de telefonie și rețele de date. Performanța demodulării depinde de raportul semnal-zgomot, distorsiuni, calibrează de sincronizare și de calitatea canalului.