însoiri

Însoiri nu este o formă standardă în limba română. În vorbirea actuală, sensurile similare se regăsesc în cuvinte precum a însoți, însoțire, însoțitori sau însoțire. Termenele normative dedicate acțiunii de a însoți sau a fi însoțit includ verbul a însoți, nounațiile însoțire și concepte derivate precum însoțitori (persoane care însoțesc) sau însoțire (actiunea de a însoți). Forma “însoiri” poate apărea ca o greșeală de scriere, o formă regională sau un arhaism rar, dar nu este uzual acceptată în dictionarele moderne.

Etimologie și forme asociate. Cuvântul de bază este aceeași rădăcină lexicală a verbului a însoți. Din această rădăcină derivă substantivele însoțire (acompaniere, escortă) și, în funcție de context, însoțitori (persoane care însoțesc) sau însoțitoare (persoanele feminine care însoțesc). Forma verbală corespondentă la indicativ prezent este eu însoțesc, tu însoțești, el/ea însoțește, noi însoțim, voi însoțiți, ei însoțesc.

Utilizare. Când se dorește referirea la actul de a însoți în contexte sociale sau ceremoniale, se folosește însoțire sau a însoți, în funcție de structură. Pentru persoanele care însoțesc, este corect să se utilizeze însoțitori (bărbați sau mixed) sau însoțitoare (femei), de exemplu „cei care însoțesc la eveniment” sau „însoțitori și însoțitoare”.

Vezi și. a însoți; însoțire; însoțitori; însoțitoare.