tonul

Tonul este un termen polivalent în limba română, folosit pentru a descrie caracterul auditiv, coloristic sau stilistic al unui obiect sau al unei afirmații. Originea sa este din latinul tonus, cu evoluții prin franceza și alte limbi, ajungând să desemneze în general calitatea sau atmosfera asociată unui sunet, a unei imagini sau a unui discurs.

În muzică, tonul se referă la înălțimea unei sunete sau la perechea dintre înălțimea și durata acesteia, precum și la sistemul tonal care structurează acordurile și tonalitatea unei lucrări. Un interval, o scară sau o tonalitate pot defini și caracterul interpretării. Veți întâlni termeni precum tonalitate,ton viață de acorduri, precum și distincția dintre muzica tonală și cea atonală.

În vorbire și în scriere, tonul desemnează atitudinea sau stările emoționale transpuse prin voce sau text. Tonul poate indica seriozitate, ironie, curtoazie, critică sau entuziasm, iar alegerea tonului influențează înțelegerea și receptarea mesajului. În lingvistică, tonul poate fi analizat ca o trăsătură a intonației sau ca parte a stilului discursului, deși limbile românești nu sunt tonalizate în sens lexical, ci folosesc intonația pentru sensuri pragmatice.

În artă vizuală și fotografie, tonurile sau nuanțele (tonuri calde, tonuri reci) definesc paleta cromatică și atmosfera unei opere sau a unei imagini. În contextul criticii, tonul unui text sau al unui discurs reprezintă atitudinea autorului față de subiect, public sau evenimente.