prescriptivitatea

Prescriptivitatea, în lingvistică, este orientarea care induce reguli despre modul în care limba ar trebui să fie folosită, punând accent pe formele considerate standard sau corecte. Practic, se reflectă în gramatici, manuale de stil, dicționare etalon și în discursul educațional sau mediatic, unde se formulează judecăți despre ceea ce este utilizare acceptabilă sau recomandată într-un anumit context.

Rolul său include clarificarea normelor, facilitarea comunicării în situații formale și transmiterea identității lingvistice. Prin ortografie, punctuație și regulile gramaticale, prescriptivitatea stabilește modele despre cum ar trebui să arate limba în contexte oficiale.

Pe de altă parte, descriptivitatea descrie modul real în care oamenii vorbesc, în toate varietățile și registrele, fără a impune reguli. În lingvistică modernă, cele două paradigme sunt adesea discutate împreună, iar cercetarea se străduiește să înțeleagă cum normele prescriptive coexiste cu varietățile vorbirii.

Criticile aduc în prim-plan faptul că prescriptivitatea poate stigmatiza dialecte și practici lingvistice valide, poate rezista schimbărilor naturale ale limbii și poate reflecta ierarhii sociale. În era digitală și în contexte multilingve, prescriptivitatea este adesea reevaluată ca instrument de comunicare, nu ca autoritate morală asupra limbii, iar persoanele și instituțiile pot promova norme mai inclusive și mai flexibile.