plastificare

Plastificare, în contextul papetăriei și conservării documentelor, este procesul de acoperire a unui obiect cu o peliculă de plastic pentru protecție, durabilitate și prezentare. Scopul este să prevină uzura, umezeala, zgârieturile și decolorarea, oferind în același timp o aderență vizuală îmbunătățită.

Există două metode principale de plastificare. Plastificarea termică utilizează o folie de laminare care se adaugă la o temperatură ridicată, în timp ce obiectul este trecut printr-un laminator. Plastificarea rece folosește o folie autoadezivă ce nu necesită încălzire. Ambele metode produc o peliculă de protecție în jurul obiectului, de obicei într-un format de tip pungă sau bandă, prin presiune sau temperatură.

Materiale comune includ folii de laminare din PET sau PETG, cu un strat de adeziv pe una sau pe ambele fețe, disponibile în diverse grosimi (de exemplu 75–100–125 mic). Alegerea se face în funcție de obiect, claritatea dorită și condițiile de utilizare. Plastificarea poate implica etichete, fotografii, diplome, documente, afișe sau lucrări de artă.

Avantajele includ protecția împotriva uzurii, apei și decolorării, precum și un aspect mai clar și profesional. Limitările cuprind faptul că, în multe cazuri, plastificarea este ireversibilă, poate crea valuri sau crăpături dacă obiectul este umed sau expus la temperaturi excesive, iar utilizarea pe scară largă generează deșeuri de plastic. În contextul ambiental, există opțiuni mai ecologice prin alegerea foliilor reciclabile sau a metodelor de conservare alternative. Plastificarea a devenit populară în a doua jumătate a secolului XX, odată cu introducerea laminatoarelor comerciale, oferind soluții rapide și eficiente pentru protecția documentelor și obiectelor.