participlele

Participlele, în gramatică, sunt forme non-finite ale verbului care îmbină sensul verbal cu funcții adjectivale sau nominale. În limba română, termenul la plural, participlele, acoperă două clase principale: participiul prezent (sau prezentul activ) și participiul perfect (total indicat drept participiu trecut sau, uneori, past participle). Aceste forme nu indică în mod separat timpul, însă exprimă aspect, voce sau o calitate a substantivului pe care-l modifică.

Participiul prezent este forma care desemnează acțiunea în desfășurare sau o calitate activă, de obicei cu terminația -ând sau -ind, în funcție de verb. Exemple uzuale includ vorbind (de la a vorbi) sau mergând (de la a merge). De regulă, participiul prezent poate funcționa ca adjectiv sau ca parte a unui grup verbal, descriind un substantiv: un bărbat vorbind la telefon, un drum respirând aer curat.

Participiul perfect este forma care exprimă o acțiune terminată. În funcție de gen și număr, poate funcționa ca adjectiv acordat sau poate forma, împreună cu auxiliarul fi, timpurile compuse. Exemple: cartea citită (la singular, feminin), bărbatul iubit. Participiul perfect poate apărea, de asemenea, în construcții pasive cu verbul a fi: Cartea a fost citită.

Suplimentar, există forma fiind, care este participiul prezent al lui a fi și se folosește adesea ca gerunziu în structuri ca fiind exprimarea circumstanțială: Fiind obosit, a dormit. Participlele jucau și roluri ontologice, anexând sau clarificând relația dintre acțiuni și subiecte în propoziții.