dizolvarea

Dizolvarea este procesul prin care un solut se dizolvă într-un solvent pentru a forma o soluție omogenă. În timpul dizolvării, particulele solutului se separă de rețeaua sa și se înconjoară de moleculele solventului, rezultând o fază liquidă în care solutul este dispersat la nivel molecular sau ionic.

Există diferite perechi solut-solvent în funcție de natura substanțelor: solid în lichid (exemplu: sare sau zahăr în apă), gaz în lichid (exemplu: dioxid de carbon în apă) și lichid în lichid (exemplu: etanolul în apă). Solubilitatea reprezintă cantitatea maximă de solut care poate dizolva într-un anumit solvent la o temperatură dată, formând o soluție în mod constant. O soluție poate fi nesaturată (poate dispune de mai mult solut), saturată (nu mai poate dizolva solut suplimentar) sau suprasaturată (mai mult solut decât nivelul obișnuit, de obicei în condiții speciale).

Factori principali care influențează dizolvarea includ temperatura, polaritatea solventului, natura solutului, mărimea/aria de suprafață a solutului și agitarea sau fluxul de solvent. În general, dizolvarea solidelor în apă crește cu temperatura, în timp ce solubilitatea gazelor scade odată cu creșterea temperaturii. Rata dizolvării este legată de transferul de masă și de procesele de difuzie.

Aplicabilitatea dizolvării este vastă: în farmacologie și industrie farmaceutică pentru eliberarea medicamentelor, în procesoarele alimentare, în mediul înconjurător pentru evaluarea contaminanților și în examenele analitice pentru testarea dizolvării substanțelor.