degetul

Degetul este termenul românesc pentru unul dintre cele cinci degete ale mâinii. În uz comun, „degetul” desemnează oricare dintre degete, iar expresiile specifice includ degetul mare, degetul arătător, degetul mijlociu, degetul inelar și degetul mic.

Etymologie: cuvântul „deget” provine din latina „digitus” prin evoluția română; forma articulată „degetul” folosește sufixul definit „-ul”. În terminologia medicală se utilizează adesea termenul latinic „pollex” pentru degetul mare.

Anatomie și funcție: Fiecare deget este alcătuit din falange; degetul mare are două falange, iar celelalte patru câte trei. Degetul mare este opozabil, facilitând prinderea obiectelor, în timp ce celelalte degete contribuie la prindere și la sensibilitatea tactilă. Mâna este conectată la antebraț prin articulațiile metacarpofalangiene și interfalangiene, iar funcția deosebită a nervilor (printre care nervul median, ulnar și radial) asigură coordonarea mișcărilor și senzațiile.

Varianțe și condiții: Anomaliile congenitale precum polidactilie (degete suplimentare) sau sindactilie (fuzionarea degetelor) pot afecta degetele. Leziuni, fracturi sau entorse ale degetelor sunt comune și pot necesita tratament ortopedic sau fizioterapie.

Cultură și limbaj: Degetele sunt esențiale în gesturi, comunicare nonverbală și în limbajul semnelor. Anumite expresii, cum ar fi gestul de a ridica degetul mare în sus sau de a arăta cu degetul mijlociu, pot avea semnificații diferite în funcție de context.