atitudine

Atitudinea reprezintă dispoziția mentală și emoțională de a răspunde în mod favorabil sau nefavorabil față de o persoană, un obiect, o situație sau o idee, exprimată prin evaluări, sentimente și intenții de comportament. Poate fi generală sau direcționată spre aspecte specifice, iar manifestările sale pot fi observate în gânduri, reacții afective și comportamente anticipate.

Etymologia românească a termenului reflectă împrumuturi din limbile romne: în română a intrat prin francezul attitude sau prin italianul attitudine, cu sensul de dispoziție mentală. Pentru postura fizică, în mod obișnuit se folosește termenul postură sau poziție, nu atitudine, deși în limbajul colocvial se întâlnește adesea confuzia între cele două sensuri.

Componenta fundamentală a atitudinii este adesea descrisă printr-un model tridimensional: element cognitiv (convingeri și evaluări despre obiect), element afectiv (sentimente și emoții față de obiect) și element comportamental-conativ (tendința de a adopta un anumit comportament). Acest cadru explică cum atitudinile pot ghida judecățile, deciziile și acțiunile în situații diverse.

Formarea și funcțiile atitudinilor sunt influențate de socializare, educație, experiențe și expunere la informații. Ele îndeplinesc roluri de organizare a cunoașterii, funcții utilitare și expresive pentru valori personale, contribuind la adaptarea socială și la coerența comportamentală. Măsurarea atitudinilor se face prin autodeclarări (scări Likert) sau metode indirecte, iar jocul dintre intenție și comportament poate fi afectat de factori contextuali și de dorința de a oferi răspunsuri favorabile.