Biocompatibilitatea

Biocompatibilitatea este capacitatea unui material sau a unei construcții de a interacționa cu un sistem biologic în mod predictibil, fără a provoca efecte nocive semnificative sau ireversibile în contextul aplicației respective. În biomateriale, aceasta include compatibilitatea cu țesuturile, răspunsul imun, toxicitatea, integrarea tisulară, degradarea produselor rezultate și stabilitatea mecanică pe durata utilizării.

Factori-cheie ai biocompatibilității sunt compoziția chimică, proprietățile de suprafață (hidrofobicitate sau hidrofilii, rugozitatea), topografia, porozitatea, metodele de sterilizare și posibilele reziduuri sau produse de degradare. Evaluarea biocompatibilității se efectuează prin teste in vitro (test de citotoxicitate, teste de extracție, viabilitatea celulară, teste de mutagenicitate) și în vivo (studii la animale), conform standardelor internaționale precum ISO 10993 și subteste precum iritație, sensibilizare și implantare. Planificarea studiilor poate implica și evaluări suplimentare pentru biostimulare sau osteointegrare, în funcție de aplicație.

Biocompatibilitatea poate implica contact direct cu țesuturile sau indirectă prin eliberarea de substanțe; pentru dispozitive implantabile și utilizări pe termen lung, evaluările și modificările de material se efectuează pe durata dezvoltării și a vieții produsului. Prelucrarea și sterilizarea pot influența biocompatibilitatea prin modificări de suprafață sau reziduuri. În practică, biocompatibilitatea este o condiție esențială pentru dispozitive medicale, implanturi dentare, stenturi și materiale de regenerare tisulară, însoțită de evaluări riguroase în cadrul proceselor de proiectare, fabricație și reglementare.