Arcurile

Arcurile sunt elemente constructive curbate utilizate pentru a acoperi deschideri sau pentru a susține încărcături prin comprimare. Ele transmit sarcinile de la capetele arcu­lui către stâlpi, contraforți sau zidărie, distribuind eforturile în structura pe care o susțin. Forma arcului influențează distribuția forțelor și stabilitatea întregii construcții, în special rezistența la încovoiere și la eforturi orizontale.

Tipuri comune de arcuri includ arc semicircular, arc segmental, arc eliptic și arc ogival. Arcul semicircular, cu raza egală cu înălțimea deschiderii, este simplu și robust, dar exercită forțe Orizontale mari în punte sau ziduri. Arc segmental este mai înclinat, reducând thrust-ul orizontal, ceea ce îl face potrivit pentru deschideri largi, precum poduri cu deschidere mare. Arc eliptic are o curbă mai lungă pe partea superioară, utilizat adesea pentru eleganța arhitecturală, iar arc ogival, întâlnit frecvent în arhitectura gotică, permite deschideri înalte și deschideri substanțiale păstrând o structură subțire.

Materialele folosite în realizarea arcurilor includ piatră, cărămidă și beton armat. În arsitectură modernă, arcurile pot fi realizate din beton armat sau oțel, în diferite configurații, cu cheie de arc (nucelul arcului) fixată în punctul cel mai înalt.

Funcțiile arcurilor variază de la poduri, tuneluri și portaluri la acoperiri de săli mari sau structuri de trecere, unde contribuie la rezistența statică și la aspectul estetic al construcției. Istoric, arcul a fost fundamental în dezvoltarea arhitecturii romane și a evoluat în stiluri precum gotic și neoclasic, continuând să fie esențial în construcții contemporane.