inteligenele

Inteligența este capacitatea de a învăța din experiență, de a înțelege idei complexe, de a se adapta la situații noi și de a rezolva probleme. În psihologie, definițiile variază, dar în mod obișnuit inteligența se referă la un set de capacități cognitive care contribuie la performanțele în diferite domenii. Măsurarea standard a inteligenței se realizează în principal prin teste psihometrice, cum ar fi WAIS (Wechsler Adult Intelligence Scale) și Stanford-Binet, iar scorul mediu este fixat în jurul valorii 100, cu distribuții normale. Aceste teste urmăresc, printre altele, raționamentul verbal, memoria de lucru și capacitatea de rezolvare a problemelor.

Teorii fundamentale: teoria inteligenței generale (factorul g) susține că există o abilitate latentă comună ce influențează performanța în multe sarcini. Teoria inteligențelor multiple a lui Howard Gardner propune opt domenii distincte: cea lingvistică, logic-matematică, spațială, muzicală, kinestezică, interpersonală, intrapersonală și naturalistă, cu interpretări variate în comunitatea științifică. Teoria triarchică a inteligenței a lui Sternberg împarte capacitățile în componente analitice, creative și practice. Inteligența emoțională, popularizată de Goleman, se referă la abilitatea de a percepe, utiliza, înțelege și gestiona emoțiile.

Aplicări și limite: în educație, psihologie clinică și resurse umane, inteligența este un indicator util, dar nu este un describe complet al potențialului uman. Cercetările evidențiază influențe genetice și rute de dezvoltare variabile în funcție de mediu, cultură și oportunități, iar testele pot fi afectate de bias cultural.