deprecierea

Deprecierea este un proces contabil prin care valoarea contabilă a unui activ imobilizat se reduce pe măsură ce acesta este utilizat, se uzează sau devine învechit, reflectând uzura fizică, obsolescența tehnologică sau expirarea duratei de utilizare. În plan contabil, deprecierea repartizează în mod sistematic costul de achiziție al activului pe durata sa de folosire estimată. Valoarea amortizabilă este diferența dintre costul de achiziție (sau valoarea de intrare) și valoarea reziduală estimată la sfârșitul duratei de utilizare.

Metodele de depreciere cele mai comune includ metoda liniară, unde costul se repartizează în mod egal pe fiecare perioadă de utilizare; metoda degresivă, care alocă o sumă mai mare în primii ani; metoda dublu declin sau alte variante accelerate; și metoda unităților produse, bazată pe nivelul de utilizare efectiv al activului. Alegerea metodei reflectă frecvent pattern-ul de consum al beneficiilor economice ale activului.

În contabilitate, deprecierea se înregistrează ca o cheltuială, debitând cheltuiala de depreciere și créditând amortizarea cumulată (un cont activ negativ) sau contracurent, ceea ce reduce valoarea contabilă netă a activului. La un moment dat, valoarea contabilă netă a activului este egală cu costul său minus amortizarea cumulată.

Aspectele fiscale pot diferenția deprecierea contabilă de cea fiscală: în multe jurisdicții, amortizarea este deductibilă fiscal, iar normele fiscale pot permite metode accelerate sau plafoane specifice pentru anumite categorii de active. Deprecierea este o metodă de alocare a costului, nu o evaluare a fluxurilor de numerar, iar dacă valoarea recuperabilă a activului scade sub valoarea contabilă, poate apărea o ajustare pentru depreciere sau impairment.