contractelor

Contractelor sunt acorduri de voință încheiate între două sau mai multe părți, care creează obligații juridice între acestea. În dreptul român, un contract reglementează raporturi de drept prin voința părților și poate stabili drepturi, obligații și condiții de executare. Termenul „contractelor” apare frecvent în textele normative și în expunerea juridică pentru a desemna ansamblul obligațiilor rezultate din contracte și acțiunile aferente lor.

Elementele esențiale ale unui contract sunt consimțământul valabil al părților, obiectul licit și cu valoare economică, precum și cauza licită a încheierii. Capacitatea de a contracta, precum și forma contractului (în anumite cazuri, scrisă) sunt, de asemenea, relevante pentru validitatea acordului.

Formarea contractului se bazează pe ofertă și acceptare, printre condițiile sale. Consimțământul trebuie să fie liber de vicii, cum ar fi eroarea, violența sau frauda. În funcție de justificare, contractele pot necesita validare sau înregistrare, iar unele clauze pot fi supuse cerințelor legale.

Executarea implică îndeplinirea obligațiilor din contract; neîndeplinirea poate conduce la răspundere contractuală. Remediile tipice includ daunele, executarea silită sau, uneori, rezilierea contractului. Dreptul armonizează interpretarea contractelor cu principiile de bună-credință și cu scopul lor economic.

Clasificare obișnuită: contracte civile (de exemplu vânzare-cumpărare, închiriere, împrumut, mandat) și contracte comerciale (prestări servicii, furnizare, transport, asigurare). Exista, de asemenea, contracte speciale reglementate de norme sectoriale. În practică, părțile pot include clauze specifice privind preț, livrare, garanții și soluționarea disputelor.

În România, Codul civil, împreună cu alte reglementări, guvernează contractele, iar clauzele de alegere a legii pot reglementa contractele internaționale.